Mariana Ciobanu

Sam ty Turcu

S-a iţit şi a privit mirat în jur cu naivitatea şi speranţa pe care ne-am învăţat s-o suprimăm necruţător în noi de mici copii. Timid, dar totuşi determinat să-şi trăiască visurile în situţia în care unii demult le-au ingropat, la 34 de ani, cu doi copii, paznic, Pavel Turcu care încă nu are nici un idol în materie de muzică, crede şi ştie că viaţa poate fi surprinzătoare, că televiziunile se pot bate pentru un interviu exclusiv la doar câteva zile de la lansarea piesei :

Pavel Turcu

O dată cu lansarea lui Turcu pe piaţa muzicală din Republica Moldova, s-a format şi o noua elită în materie de critică muzicală care a decis că miracole de Crăciun nu există, că e imposibil să ai 100 mii de vizite în 2 săptămâni, că Vivaldi e muzica “pantovaia” şi cu Mozart vom câstiga Eurovisionul. Ei au râs complice in sinea lor şi au exclamat în agonie de extaz “Ha, paţani, acum o sa va arăt în sfârşit schematic că eu îs mai deştept decât x, y si z.”

Muzicanţii “consacraţi”
Se supără dacă îl numeşti pe Pavel Turcu muzicant, “Noi suntem artiştii, pe noi ne stiu de pe panourile din Chişinău, noi cântăm la mai multe nunţi.”

Criticii muzicali
“Pavlusa Turcu se vrea o doamna Boillie sau cum ii zicea cucoanei de la Britain’s Got Tallet, numai ca Pavlusa e tamp de tot si fara talent. Astfel de cantece la piata centrala exista cu tona, inregistrate pe casete audio (ca pe CD-uri inca nu le cumpara nimeni), de unde rasuna cate o voce ragusita de paznik, slesari – ce vrei – numai artist nu.”

Miloşii
“… consider ca este o bataie de joc in adresa lui Turcu. Sincer, ca si OM zic acuma. A incercat baiatul, si bravo ca a avut curaj. dar citiva bloggeri se amuza pe seama asta, chipurile sustinind-ul…”

Scepticii
“Cred că Pavluşa Turcu a devenit deja un fenomen, dar pentru Eurovizion nu poate fi decît o drăguţă bulă de săpun.”

Criticii sociali
““Fenomenul Pavel Turcu” ne demonstreaza care-i nivelul intelectual al societatii noastre. Daca o “piesa” scrisa timp de o “sutka” (dupa cum a zis Turcu’) a dat startul mai multor discutii … iar mass-media din RM o promoveaza, rezulta ca suntem mult prea departe de adevarate valori ale unei societati.”

Dragii mei, din păcate nici alb, nici negru nu există, aşa cum nici cititorii voştri nu-s fani Vivaldi şi cum nici voi nu sunteţi aşi în subtilităţi.

Tags: eurovision, pavel turcu

In asteptare

V. schimbă opinii, are principii şi e unul din cei mai buni economişti moldoveni. De fapt V. a fost racolat de o universitate americană şi e de 7 ani acolo. Nu mai vrea nici în ruptul capului să se mai intorcă, iar între timp şi fratele a plecat la studii peste hotare, iar mama a emigrat din ţară. Ultima oară cand am vorbit cu el şi-a exprimat în termeni necenzuraţi şi într-o română deja suspectă opinia despre Moldova. După acea conversaţie nu mai am chef să vorbesc cu el.
I. are o companie IT de success în Moldova care motivează mulţi tineri să rămână în ţară. De fapt I. acum e Marea Britanie, dupa ce absolveşte speră să stea cât mai puţin în Moldova înainte de a emigra în Canada.
A. e o contabila bună şi o profesoară plină de viaţă. A. e în SUA, după ce a absolvit ASEM-ul a plecat imediat În New York, acum trăieşte visul american ilegal, la fel ca şi Ecaterina care va naşte un copil acolo, la fel ca Iurie.
Ce a fost:
După cel de-al Doilea Război Mondial au plecat din Basarabia şi Bucovina în România aproape 1 milion de oameni de frica deportărilor. Ei erau ţinta principală a persecuţiilor comuniste pentru că erau intelectuali. Mulţi dintre noi au rude acolo pe care le-au descoperit cu uimire după Podul de flori.
A fost floare la ureche să îngenunchezi o ţară în care nu mai erau nici profesori, nici medici, nici ingineri şi nici alţi intelectuali care ar fi putut lua o oarecare atitudine. Trebuie să menţionăm aici meritele ocupanţilor care au avut grijă să aducă din Moscova specialişti care să pună pe picioare în mod « glorios » economia.
A trebuit să treacă zeci de ani pentru ca în Moldova să apară timid o nouă generaţie de intelectuali.
E nevoie de doar încă 4 ani ca să dispară ce a mai rămas din ea.

Hai la Antitortura

Cred ca e o idee extraordinara ca toti tinerii carora parintii le-au zis de mici ca nu e frumos sa-si tortureze semenii sa se adune o data pe an timp de o saptamana ca sa vorbeasca despre asta. A fost bine, ne-am adunat in parc, am ascultat muzica buna, in pauze priveam filmulete cu mesaj anti-tortura si deveneam empatici dupa care iar chef care se succeda cu fete grave si apoi iar dansuri-dansuri. Ca mai inspre seara sa se termine tot cu o discutie la un pahar de bere despre cei care doua luni in urma au fost torturati.

S-a intamplat recent, se intampla probabil chiar si in acest moment in vreo inchisoare sau comisariat de politie. Ca o sa mai fie proteste e foarte probabil, pentru ca asa se intampla la instaurarea unui regim. Dar ce conteaza, a fost saptamana ANTI-torturii, au fost da-da-dansuri cu Snails in parcul central (!), show-uri si declaratii, iar intr-o eventuala saptamana a Torturii ca cea din aprilie o sa ne plangem iar de mila, pentru ca nu a fost planning si buget alocat din timp. Ar fi binevenit, ca SIS-ul din timp sa informeze in scris toate organizatiile Anti-tortura de viitoarele intentii ca sa poata si ei preveni o data ceva, nu de alta, dar la concerte Snails mergem si din proprie vointa

Spune-mi ce telefon mobil ai, ca sa-ti spun cine esti tu

Cred ca am realizat ca am o “problema” acum un an de zile, intr-un cerc de prieteni in care mobilmania face ravagii si e unul din cel mai glam subiect de discutie: “Mariana, tu inca nu ti-ai aruncat telefonul?”, “Mariana, tu doar lucrezi, cumpara unul frumos pliabil, pentru fete” (mie ele mi se asociaza cu produsele igienice cu aripioare, probabil asta e motivul pentru care sunt pentru fete )

Ai telefon mobil din 2 cauze, din necesitate si pentru “pont”:

Ai telefonul mobil din necesitate. Ai telefon, ai credit, suni, comunici, mentii legatura. Nu necajesti oamenii cu rugaminti de genu “nu mai am minute, da-mi pls sa sun/sa dau beep” etc.

Ai telefon mobil pentru “pont”. Il scoti pe masa, sa vada toti ca e iPhone, sau alt brand tipator, daca oamenii chiar is tampiti si nu pricep nimic poti sa zici printre altele si cat te-a costat. Stii sa porti o discutie bine inchegata despre telefone, stii top 10 denumiri telefone mobile deocheate de genu w580i, c905, si evident diferenta intre n95 n96 si n97.

Lucrul care deosebesc oamenii care aleg un mobil din necesitate si dintre acei care il aleg pentru “pont” e ca acei din urma de cele mai multe ori il cumpara cu mari sacrificii. Esti vanzatoare, dar te stradui si reusesti in cele din urma cu pretul a unu-doua salarii sa-ti ieii mult-visatul telefon; esti student, le zici parintilor ca nu esti ca ceilalti fara un telefon mobil ca lumea, parintii se crucesc de timpurile in care am ajuns si se straduiesc ca odrasla sa nu arate rau in comparatie cu altii; ai un iubit care de 14 februarie o sa-ti daruiasca un mobil cu care o sa poti face poze etc.

Cu ajutorul publicitatii (societatea isi are si ea rolul ei), telefonul mobil a ajuns de la un simplu accesoriu, la un adevarat etalon al statutului social, de afisare a starii de bine, un fel de “praf in ochi” pentru cei care nu reusesc sa se impuna si altfel decat cu flecustete materiale.

PS: am alt telefon de saptamana trecuta, se pare ca nu o sa pot impresiona pe nimeni cu el

Networkingu’ social

S-a intamplat ceva timp in urma sa vreau sa fac ceva interesant dupa serviciu, dar chiar nu gaseam pe nimeni disponibil. Era vara, si cam toti prietenii mei erau fie la mare, fie la lucru pana tarziu, sau ocupati cu altcineva in afara de mine si cand eram pe cale sa ma las batuta si sa ma duc acasa sa fac ceva mai util cu viata mea, sor-mea, imi zice sa chem in oras pe cineva din cei cateva sute de prieteni de pe Facebook. Ca doar imi sunt prieteni, nuuuu? Pana la urma am reusit sa gasesc pe cineva care sa-mi fie o companie placuta, nu de pe Facebook, si cu care am iesit si o saptamana in urma.

Da oricum statutul celor 200 de “prieteni” din cea mai mare retea sociala m-a pus oarecum pe ganduri. Care e rostul lor? Oare relatiile de prietenie virtuala sunt chiar atat de impersonale? Dar cum ramane cu poke-urile/hug-urile/bauturile trimise la prieteni, evident ca actiunile astea sunt virtuale, nepalpabile, atunci de ce ne mai cream iluzii si “prieteni”. Personal consider ca numarul de prieteni la care poti sa apelezi si la 3 noaptea nu poate sa depaseasca 10, pentru cei mai exigenti, el se reduce la 1-2. Atunci de ce ne mai obosim? De ce pierdem atata timp zilnic? Raspunsul este ca relatiile mai impersonale sunt si ele relatii care aduc anumite satisfactii/beneficii. Am ales sa fac o anumita diferentiere, asa pentru “uz intern” prietenii sunt cei din cercul restrans cu care mentin legaturi vii, si ceilalti pe care tot ma bucur sa-i vad, chiar daca asta are loc o data la 2-3 luni sau numai schimbam e-mail-uri pe vreo retea sociala gen Facebook, Odnoklassniki (da, am account si acolo;) ) pe care ii numesc amici (buddies in engleza).

Din pacate suntem foarte serios limitati in numarul de persoane cu care putem sa interactionam “live”, o incercare de a deveni maxim “social activ” poate sa epuizeze si fizic, si psihic, pentru ca dupa o zi de munca de 8 ore nu-ti mai arde sa dezvolti relatii cu multi prieteni/amici.

Avantajul retelelor sociale este ca oamenii se simt “conectati”, chiar daca pot sa nu comunice absolut deloc intre ei. Acceptul la “friend request” e un acord neverbal ca celalalt/cealalta este de acord sa-si impartaseasca “feed”-ul, “status-ul” si fotografiile (la Odnoklassniki, retea mult mai primitiva, totul se limiteaza numai la fotografii, care nici macar nu pot fi private).

Un alt lucru care intareste relatia dintre doi amici virtuali sunt si prietenii pe care ii au in comun. Primesc e-mail-uri prin care sunt intrebata “de unde il/o cunosti?”, iar un background comun cu aceesi persona intareste intr-un mod absolut inexplicabil relatiile.

Intr-un din serile de salsa, cineva imi zicea ca poate sa depisteze dintr-o privire toate fetele libere sau la care relatia “scartaie” datorita “relationship status” de pe Facebook. Da, asta la fel este o abordare utila, mai ales ca adauga putina incredere si exista mai multe sanse sa n-o dai in bara atunci cand vrei sa faci vreo miscare mai indrazneata sub pretext de miscari latino.

Una din prietenele mele imi zice de vreo 6 luni, gata, isi blocheaza account-ul chiar de maine. Facebook-ul e aiurea, incalca intimitatea si inca vreo suta de alte argumente, totusi nu a facut-o,  iar faptul ca oamenii care totusi o fac,  dar isi deblocheaza account-ul intr-o luna-doua e cea mai buna dovada ca afacerea lui Mark Zuckerberg va continua sa infloreasca, iar noi vom gasi noi beneficii in networking.