Mariana Ciobanu

A II-a invazie balcanica

Bregovic e deja un fenomen, un fenomen care poate fi cu greu definit. Ceea ce face el nu poate fi numit “high culture”, muzica lui e o parte dintr-o subcultura, un fel de manele, dar care surprinzator, nu se considera de prost gust, dimpotriva. Ii ascult de peste 10 ani si orice petrecere are un farmec aparte sub sunetele trompetelor Orchestrei pentru Nunti si Inmormantari.

Vestea ca Bregovic se tine totusi de cuvant si mai sustine un concert dupa acela din 2007 m-a surprins putin. Sa fim sinceri, artistii care se bucura de succes peste hotare nu ard de nerabdare sa ne revada, chiar daca afirma sus si tare ca avem vin bun si oameni simpatici.

Biletele la concertul, care a fost sponsorizat (generos, presupun) de Orange s-au epuizat ca painea calda. Noi, tineretul le-am epuizat pe acelea de la balcon. Cocotati sus, in ultimul rand nu a fost prea palpitant din start, in schimb ne-am convins ca Bregovic nu are chelie si ca arata bine din orice punct de vedere la propriu si la figurat.

Planul concertului a fost bine pus la punct cu plecari stabilite din timp si reveniri pe scena cand muzicantul se lasa convins de aplauzele din sala. Piesele arhicunoscute nu au lipsit, inclusiv si piesa mea preferata Maki-Maki care e unica despre prenumele meu si toate diminutivele dragi mie.

O usoara frustrare domnea in sala, renumita Orchestra pentru Nunti si Inmormantari e una care face chinuitor privitul pasiv la care erau supusi spectatorii. La sfarsitul concertului Bregovic a mai invigorat atmosfera, cand a cantat Kalashnikov, piesa care prinde foarte bine in spatiul ex-Sovietic si la care toata sala a avut ocazia lase deoparte toate complexele si sa strige nestingheriti “La ataaac!”.