Mariana Ciobanu

Sam ty Turcu

S-a iţit şi a privit mirat în jur cu naivitatea şi speranţa pe care ne-am învăţat s-o suprimăm necruţător în noi de mici copii. Timid, dar totuşi determinat să-şi trăiască visurile în situţia în care unii demult le-au ingropat, la 34 de ani, cu doi copii, paznic, Pavel Turcu care încă nu are nici un idol în materie de muzică, crede şi ştie că viaţa poate fi surprinzătoare, că televiziunile se pot bate pentru un interviu exclusiv la doar câteva zile de la lansarea piesei :

Pavel Turcu

O dată cu lansarea lui Turcu pe piaţa muzicală din Republica Moldova, s-a format şi o noua elită în materie de critică muzicală care a decis că miracole de Crăciun nu există, că e imposibil să ai 100 mii de vizite în 2 săptămâni, că Vivaldi e muzica “pantovaia” şi cu Mozart vom câstiga Eurovisionul. Ei au râs complice in sinea lor şi au exclamat în agonie de extaz “Ha, paţani, acum o sa va arăt în sfârşit schematic că eu îs mai deştept decât x, y si z.”

Muzicanţii “consacraţi”
Se supără dacă îl numeşti pe Pavel Turcu muzicant, “Noi suntem artiştii, pe noi ne stiu de pe panourile din Chişinău, noi cântăm la mai multe nunţi.”

Criticii muzicali
“Pavlusa Turcu se vrea o doamna Boillie sau cum ii zicea cucoanei de la Britain’s Got Tallet, numai ca Pavlusa e tamp de tot si fara talent. Astfel de cantece la piata centrala exista cu tona, inregistrate pe casete audio (ca pe CD-uri inca nu le cumpara nimeni), de unde rasuna cate o voce ragusita de paznik, slesari – ce vrei – numai artist nu.”

Miloşii
“… consider ca este o bataie de joc in adresa lui Turcu. Sincer, ca si OM zic acuma. A incercat baiatul, si bravo ca a avut curaj. dar citiva bloggeri se amuza pe seama asta, chipurile sustinind-ul…”

Scepticii
“Cred că Pavluşa Turcu a devenit deja un fenomen, dar pentru Eurovizion nu poate fi decît o drăguţă bulă de săpun.”

Criticii sociali
““Fenomenul Pavel Turcu” ne demonstreaza care-i nivelul intelectual al societatii noastre. Daca o “piesa” scrisa timp de o “sutka” (dupa cum a zis Turcu’) a dat startul mai multor discutii … iar mass-media din RM o promoveaza, rezulta ca suntem mult prea departe de adevarate valori ale unei societati.”

Dragii mei, din păcate nici alb, nici negru nu există, aşa cum nici cititorii voştri nu-s fani Vivaldi şi cum nici voi nu sunteţi aşi în subtilităţi.

Tags: eurovision, pavel turcu

Antisemitism pe moldoveneste sau despre cum cineva e cineva, dar cineva nu-i cineva

Headline-urile din presa moldovenească şi internaţională impresionează publicul de promtitudinea de care se dă dovadă când vine vorba de acţiuni anti-semite:
ONU îşi exprimă regretul faţă de acţiunea de ură religioasă
Ambasada SUA a condamnat actele antisemite de duminică
Autorităţile moldovene condamnă acţiunile antisemite din centrul Chişinăului
Comuniştii condamnă acţiunile antisemite de la Chişinău şi acuză noua guvernare de toleranţă excesivă
Mitropolia Basarabiei dezaprobă acţiunile creştinilor
Ce căuta drapelul fascist la protestul creştinilor împotriva Menorei evreieşti din centrul Chişinăului?
La nici 2 zile de la actiuni ONU si ambasada SUA şi-au exprimat deja părerea, iar partidele fuguţa s-au acuzat reciproc şi au condamnat în cor acţiunile. În aprilie când au fost implicati ne-evrei, ministerele nu ştiau, comuniştii nu auzeau, americanii şi ONU se faceau ca plouă, nu aveau informaţii şi în genere unde naiba e Republica Moldova pe hartă… într-un cuvânt, acţionăm şi reacţionăm selectiv.
PS: articolul nu e antisemit, şi vă rog să vă abţineţi de la astfel de comentarii

Evenimentul anului 2009

Îmi place emisiunea de duminică dimineaţa de la canalul History în care timp de cîteva minute e relatat evenimentul care marchează un an. De cele mai multe ori sunt evenimentele triste pe care oamenii le ţin minte. Evenimentul anului 1980 e de exemplu moartea lui John Lennon şi nimic frumos întâmplat în acel an nu a reuşit să umbrească asta.
În anul 2009 au pierdut comuniştii, însă asta nu reuşeşte să mascheze abuzurile pe care a fost în stare să le comită spiritul nostru mioritic şi curajul de care au dat dovadă cei care păreau adormiţi în somn de moarte.
A meritat? La întrebarea asta pot să răspundă doar victimele şi, mai trist, rudele victimelor. Cert e că la 3 iunie nu încape îndoială că s-ar fi ales un preşedinte comunist dacă democraţii nu ar fi simţit sângele şi, mai ales, furia şi deznădejdea noastră.
Evenimentul anului 2009 în Moldova nu e sfârşitul comuniştilor (la cum reacţionează ei bolnăvicios, zici că Apocalipsa din 2012 a venit pe nepusă masă o data cu democraţia), şi nici distrugerea instituţiilor statului care până la urmă nu a impresionat prea multă lume, evenimentul anului 2009 e atitudinea pe care am reuşit cu toţii să o luăm, curajul care a învins un sistem putred care nu a putut pierde cu demnitate.

Vacanta cu rucsac

Ştii că a fost o vacanţă reuşită în munţi atunci când:
• Pierzi cel puţin un kilogram în 3 zile de hiking
• Bei apă din lacuri şi nu-ţi mai pui întrebări dacă e curată
• Faci bătături la picioare
• Urci pe cel puţin unul din cele mai înalte vârfuri din Făgăraşi (ex: vf. Moldoveanu)
• Te cerţi cu prietenii pentru că sunt cel puţin 2 păreri despre ce trebuie să faci atunci când te întâlneşti cu ursul
• Mănânci mâncarea ursului şi totuşi speri să nu te întâlneşti cu el
• Cabanele <=> ceai fierbinte (sau cel puţin călduţ)
• TREBUIE să mergi în ploaie torenţială cu pietre mari cât pierlele, pentru că se apropie seara şi oricum copaci la aşa înălţime nu cresc
• Te cuprinde deznădejdea, dar o faci încet ca să nu vadă şi ceilalti care sunt în pragul isteriei
• Toate hainele din rucsac sunt ude, plan B: aştepţi ca totul să se usuce pe tine
• Faci hitchhiking pentru că nimeni nu te aşteaptă la poalele munţilor cu maşina, mergi in dubiţă, nu există ferestre în dubiţă.

In asteptare

V. schimbă opinii, are principii şi e unul din cei mai buni economişti moldoveni. De fapt V. a fost racolat de o universitate americană şi e de 7 ani acolo. Nu mai vrea nici în ruptul capului să se mai intorcă, iar între timp şi fratele a plecat la studii peste hotare, iar mama a emigrat din ţară. Ultima oară cand am vorbit cu el şi-a exprimat în termeni necenzuraţi şi într-o română deja suspectă opinia despre Moldova. După acea conversaţie nu mai am chef să vorbesc cu el.
I. are o companie IT de success în Moldova care motivează mulţi tineri să rămână în ţară. De fapt I. acum e Marea Britanie, dupa ce absolveşte speră să stea cât mai puţin în Moldova înainte de a emigra în Canada.
A. e o contabila bună şi o profesoară plină de viaţă. A. e în SUA, după ce a absolvit ASEM-ul a plecat imediat În New York, acum trăieşte visul american ilegal, la fel ca şi Ecaterina care va naşte un copil acolo, la fel ca Iurie.
Ce a fost:
După cel de-al Doilea Război Mondial au plecat din Basarabia şi Bucovina în România aproape 1 milion de oameni de frica deportărilor. Ei erau ţinta principală a persecuţiilor comuniste pentru că erau intelectuali. Mulţi dintre noi au rude acolo pe care le-au descoperit cu uimire după Podul de flori.
A fost floare la ureche să îngenunchezi o ţară în care nu mai erau nici profesori, nici medici, nici ingineri şi nici alţi intelectuali care ar fi putut lua o oarecare atitudine. Trebuie să menţionăm aici meritele ocupanţilor care au avut grijă să aducă din Moscova specialişti care să pună pe picioare în mod « glorios » economia.
A trebuit să treacă zeci de ani pentru ca în Moldova să apară timid o nouă generaţie de intelectuali.
E nevoie de doar încă 4 ani ca să dispară ce a mai rămas din ea.

Hai la Antitortura

Cred ca e o idee extraordinara ca toti tinerii carora parintii le-au zis de mici ca nu e frumos sa-si tortureze semenii sa se adune o data pe an timp de o saptamana ca sa vorbeasca despre asta. A fost bine, ne-am adunat in parc, am ascultat muzica buna, in pauze priveam filmulete cu mesaj anti-tortura si deveneam empatici dupa care iar chef care se succeda cu fete grave si apoi iar dansuri-dansuri. Ca mai inspre seara sa se termine tot cu o discutie la un pahar de bere despre cei care doua luni in urma au fost torturati.

S-a intamplat recent, se intampla probabil chiar si in acest moment in vreo inchisoare sau comisariat de politie. Ca o sa mai fie proteste e foarte probabil, pentru ca asa se intampla la instaurarea unui regim. Dar ce conteaza, a fost saptamana ANTI-torturii, au fost da-da-dansuri cu Snails in parcul central (!), show-uri si declaratii, iar intr-o eventuala saptamana a Torturii ca cea din aprilie o sa ne plangem iar de mila, pentru ca nu a fost planning si buget alocat din timp. Ar fi binevenit, ca SIS-ul din timp sa informeze in scris toate organizatiile Anti-tortura de viitoarele intentii ca sa poata si ei preveni o data ceva, nu de alta, dar la concerte Snails mergem si din proprie vointa

Stabilitatea este…

Azi am înţeles sensul cuvântului stabilitate trambiţat cu mândrie de PCRM. Pe Ştefan cel Mare troleibuzul a fost oprit de mulţime, în regiunea Ministerului Agriculturii. Taxatoarea, un pic prostită şi ferm convinsă ca are şi ea un cuvânt de spus, s-a stropsit la fetele care ciripeau în note ridicate ce fericite sunt că a venit tocmai atâta lume la « flashmob »: « Părinţii vă trimit bani [de peste hotare], dar iaca voi îmblaţi brambura la proteste! »
Am ales să fiu şi eu la protestul împotriva « stabilităţii », a fost o manifestaţie sinceră, şi mă doare-n cot ce partide o să-şi asume meritele. Gloata a fost pe alocuri mai stabilă, pe alocuri zapacită, iar spre seara mai revoltată. De, « men in black » raşi pe cap şi în « cojanci » se întunecau la faţă văzând că nu mai pleacă oamenii şi încercau, poate-poate a scapa totul de sub control.
Fără a instiga pe nimeni la revoluţie planific să particip şi la urmatoarele manifestaţii şi invit şi pe ceilalţi, doar că aceasta să nu fie nici prea verde şi nici prea albastră. Şi mai vreau să transmit pe această cale salutări SIS-ului

Subiect primavaratic: pisici

Am o atitudine mistica fata de persoanele care hranesc pisicile vagaboande. Acesti oameni, obiect inexplicabil al fascinatiei mele, aproape tot timpul anonimi, din putinele posibilitati care le ofera pensia (am auzit ca urmeaza o crestere electorala de la 1 aprilie ) aleg sa hraneasca felinele. Oricat nu am ridica cu neincredere spranceana stanga, totusi nu e totul asa slut cum ne pare noua uneori atat timp cat mai sunt oameni carora le pasa.

Langa serviciul meu locuieste asa o persoana, o batranica. Nu e una din acelea straniute care pentru a alunga singuratatea locuiesc in apartamente imbibate cu mirosuri dubioase cu zeci de pisici. Mini colonia felinelor numara vreo 20 de exemplare cu cozi stufoase si unul fara (coada). Noi, cei din fata computerelor le urmarim si cateodata ajung in fata obiectivului unui coleg pasionat de fotografie:

Fotografii de: nogroup

“Surprize! Surprize” la Fabrica de Staruri

Noul star este Alexandru Manciu, la fel ca si in cazul lui Serj Kuzencoff au fost trei luni in care nu a fost loc de surprize. Pun pariu ca nici pariuri nu s-au facut, poate numai pentru locul doi, in rest totul a mers fara abateri de la plan. Nu risc sa insinuez ca ceva s-a falsificat, pentru ca talentul lui Alexandru chiar nu poate fi contestat, are voce si a tot cutreierat diferite festivaluri de mic. Deci… totusi ce cauta el in concurs alaturi de debutanti? Am cam dus dorul fair-play-ului, concurentii erau pusi din start sa-l intreaca pe un cantaret deja format, un pic chiar si plictisit de incepatorii care invatatau abia notele.

Zilele trecute am privit la televizor un festival, bine, participantii aveau studii muzicale, insa majoritatea in perioada de afirmare. Nu sunt deloc amatoare la asa gen de show-uri, oricum am ascultat din curiozitate o concurenta, avea o voce extraordinara, pe urma inca una, si inca una. Va fi doar un castigator, restul vor continua sa lupte, sa imprumute si sa-si coase haine de scena, sa convinga pe altii sa creada in niste anonimi, intr-un cuvant, sa-si faca un drum deloc batatorit pe o piata muzicala minuscula.

Pe de alta parte in finala “Fabricii de staruri”, au nimerit, chiar si spre marea lor mirare, doi afoni care au tot fost menajati ca au cel putin un caracter interesant, ca au carisma, daca duc lipsa de altceva: vocea! Si pentru ca  devenea deja insuportabil si jenant sa-i asculti, fabrica a hotarat sa le vina in ajutor si sa invete fabricantii sa faca …play back. Doar stiti cum e, de obicei nu sunt conditii, aparatura, umiditatea si temperatura aerului necorespunzatoare in salile din cluburile din sat, de la concertele in aer liber, in sala Palatului National etc, etc Unora li s-a acordat o sansa nemeritata (uneori chiar mai multe sanse, miraculos scapand de dueluri), pe cand talentul veritabil trebuie sa dea din coate cum poate.

P.S. Pacat ca Stela Botan a luat ultimul loc, se pare ca la noi nonconformisul, stilul, sinceritatea, inteligenta (plus desigur vocea) nu se apreciaza.

Spune-mi ce telefon mobil ai, ca sa-ti spun cine esti tu

Cred ca am realizat ca am o “problema” acum un an de zile, intr-un cerc de prieteni in care mobilmania face ravagii si e unul din cel mai glam subiect de discutie: “Mariana, tu inca nu ti-ai aruncat telefonul?”, “Mariana, tu doar lucrezi, cumpara unul frumos pliabil, pentru fete” (mie ele mi se asociaza cu produsele igienice cu aripioare, probabil asta e motivul pentru care sunt pentru fete )

Ai telefon mobil din 2 cauze, din necesitate si pentru “pont”:

Ai telefonul mobil din necesitate. Ai telefon, ai credit, suni, comunici, mentii legatura. Nu necajesti oamenii cu rugaminti de genu “nu mai am minute, da-mi pls sa sun/sa dau beep” etc.

Ai telefon mobil pentru “pont”. Il scoti pe masa, sa vada toti ca e iPhone, sau alt brand tipator, daca oamenii chiar is tampiti si nu pricep nimic poti sa zici printre altele si cat te-a costat. Stii sa porti o discutie bine inchegata despre telefone, stii top 10 denumiri telefone mobile deocheate de genu w580i, c905, si evident diferenta intre n95 n96 si n97.

Lucrul care deosebesc oamenii care aleg un mobil din necesitate si dintre acei care il aleg pentru “pont” e ca acei din urma de cele mai multe ori il cumpara cu mari sacrificii. Esti vanzatoare, dar te stradui si reusesti in cele din urma cu pretul a unu-doua salarii sa-ti ieii mult-visatul telefon; esti student, le zici parintilor ca nu esti ca ceilalti fara un telefon mobil ca lumea, parintii se crucesc de timpurile in care am ajuns si se straduiesc ca odrasla sa nu arate rau in comparatie cu altii; ai un iubit care de 14 februarie o sa-ti daruiasca un mobil cu care o sa poti face poze etc.

Cu ajutorul publicitatii (societatea isi are si ea rolul ei), telefonul mobil a ajuns de la un simplu accesoriu, la un adevarat etalon al statutului social, de afisare a starii de bine, un fel de “praf in ochi” pentru cei care nu reusesc sa se impuna si altfel decat cu flecustete materiale.

PS: am alt telefon de saptamana trecuta, se pare ca nu o sa pot impresiona pe nimeni cu el